12. Încearcă o provocare. Fă un experiment nutrițional, fizic sau încearcă să înveți ceva nou și povestește despre progresul tău. 13. Spune-ne un secret! Să știi că majoritatea celor care îți urmăresc blogul, sunt cu adevărat interesați de persoana ta. Sfaturi practice și secrete profesionale de la experți o Scrie cea mai misterioasă poveste! o Cea mai infricoșătoare! o Cea mai antrenată! o Cea mai haioasă! Poți și tu! Ai aici tot ce-ți trebuie ca să scrii o poveste reușită! Alege locul acțiunii, creează personaje memorabile, folosește cuvinte deosebite, și încheie povestea cu un final surprinzător - toate cu ajutorul Mircea, fă-te că scrii poezii! Slobozia, slobozenie, căpătoșenie! Primul care a apărut la Televiziunea română, în 1989, a fost chiar revoluționarul de profesie Mircea Dinescu. Era cel mai indicat să reprezinte poporul, fiindcă venise de la Slobozia (născut în 1950), localitate care, prin denumire, vorbea deja de originea lui Să fi rămas doar poezie și ar fi fost de-ajuns, scria Petronela Rotar într-unul dintre volumele sale de poeme. Rezonez cu acest vers, în ciuda faptului că abia am început să explorez forma aceasta de literatură. Dar tot ce mi-este drag pe lume conține un soi de poezie, iar dacă aș rămîne doar cu asta, ar fi suficient. 5. Începe să scrii! Ai ideea, ai spaţiul confortabil pentru tine, ai un plan al cărţii şi documentarea de care ai nevoie. Tot ce trebuie să mai faci este să începi să îţi scrii cartea. Dacă încă te mai întrebi cum începi să scrii o carte, aminteşte-ţi că aceasta este o călătorie care debutează cu prima pagină. .

ai încercat să scrii o poezie încearcă acum